Press-tur al unui grup în domeniul vinificaţiei din Ucraina în Republica Moldova

În perioada 12-15 mai 2021, la invitaţia Oficiului Național al Viei și Vinului, a avut loc un press-tur al unui grup de jurnalişti, sommelieri şi influenceri în domeniul vinificaţiei din Ucraina în Republica Moldova

Oficiul Național al Viei și Vinului a găzduit, în perioada 12-15 mai curent, un grup de jurnalişti, sommelieri şi influenceri în domeniul vinificaţiei din Ucraina.

ONVV a organizat excursii la diverse vinării, printre care: combinatul de vinuri Cricova, vinăria Pucari,  Castel Mimi, Asconi Winery, precum şi la micii producători Gogu Winery,  Et Cetera şi  vinăria urbană ATU Winery. În primieră pentru Republica Moldova ONVV a inclus în lista de degustare a vinăriilor vinuri ale altor producători, pentru ca oaspeţii să facă cunoştinţă cu o gama vastă de vinuri în cadrul press turului. Astfel, vinăria Asconi a prezentat, pe lângă vinurile proprii, vinuri ale producătorilor autohtoni „Kazayak Vin” şi „Vinăria din Vale”, Castel Mimi a prezentat vinurile „Crama Mirceşti” şi „Imperial Vin”, la vinăria „Gogu Winery” au fost prezentate şi vinurile companiei „Sălcuţa”, iar la  vinăria „Et Cetera” a fost invitat producătorul de vinuri „Novak” din regiunea „Valul lui Traian”.

Potrivit directorului ONVV, dna Cristina Frolov, ONVV a avut drept scop, în cadrul acestei vizite, prezentarea unui număr mai mare de producători vitivinicoli autohtoni pentru a familiariza oaspeţii ucraineni cu o gamă largă de vinuri produse atât de companii mari, cât şi de micro-vinificatori, iar oaspeţii din Ucraina au rămas surprinşi de calitatea înaltă şi de gama largă de produse oferite de vinificatorii moldoveni.

În program au fost incluse şi două vinoteci: Carpe Diem şi Decanter, unde grupul din Ucraina a avut posibilitate să deguste vinurile mai multor vinificatori moldoveni, precum F’autor, Timbrus, Basavin, Gitana, Rădăcini, Sălcuţa, Land of Basarabia, Chateau Cristi, Aurelius, Vinuri de Hînceşti.

Acest eveniment, organizat în premieră cu experţi în domeniul vinului din Ucraina, este un prim pas spre ieşirea la o nouă piaţă de desfacere strategică pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova. ONVV va susţine în continuare astfel de evenimente, menite să susţină vinificatorii moldoveni să-şi găsească parteneri noi de export.

„Despre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV)

ONVV este expertul Nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.”

/ Urmărește-ne

/ Abonează-te la noutăți

/ International Websites

Poland

China

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. Privacy Policy

Membrii

Wine Of Moldova


Cabinetul Personal

Lansarea oficială a website-ului va avea loc în 2021