BOSTAVAN WINERY

De Ziua Vinului, pe 5 octombrie 2019, Vinăria Bostavan a fost distinsă cu Premiul Mare pentru merite deosebite în fabricarea vinurilor de calitate înaltă, perpetuarea tradițiilor și calității excelente a vinurilor autohtone șipromovarea imaginii Republicii Moldova ca țară vitivinicolă pe arena internațională.

Fondată în anul 2002, Vinăria Bostavan are în gestiune peste 780 ha podgorii proprii în microzonele Onești, Etulia și Moscovei. În anul 2015, Bostavan lansează o colecție deosebită de vinuri sub marca DOR, care, în scurt timp, au fost apreciate la cele mai prestigioase concursuri de vinuri la nivel mondial.

În anul 2017, Bostavan a lansat spumantele DOR și seria vinurilor DOR Reserve, care în același an, au reușit să obțină medalii la cele mai importante competiții din lume. În perioada anilor 2013-2019 vinurile și spumantele Bostavan au fost distinse cu peste 90 de medalii de aur, argint și bronz, la așa concursuri mondiale precum Effervescents du Monde, Mundus Vini, Decanter World Wine Awards, Concours Mondial de Bruxelles, Asia Wine Trophy, iar numărul medaliilor crește de la an la an.

2002

Produse

Spumant „Dor Alb Brut”

Spumantul DOR cu nuanțe subtile de măr verde și miere, pune în evidență textura proaspătă strugurilor Chardonnay, Pinot Blanc și Fetească Albă.

Rosé „Dor Rosé”

Un rosé creat din dor de dragoste. Gustul moale, armonios cu nuanțe de fructe de pădure iți amintește de plăcerea și fiorii unei iubiri la început de primăvară.

Vin „Dor Reserva Merlot”

Un vin excelent pentru masă, de o culoare roşu-rubinie. Buchetul cu nuanțe de fructe dulci și gustul delicat de zmeură proaspătă asigură o senzație plăcută de durată.

Contacte

Adresa: Republica Moldova, MD-5352, UTA Gagauzia, r. Vulcanesti, s. Etulia

/ Follow Us

/ Subscribe for Updates

/ International Websites

Poland

China

Copyright © Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). All rights reserved. | Privacy Policy

Solicită acces

la cabinetul personal


Lansarea oficială a website-ului va avea loc în ianuarie 2021

Lansarea oficială a website-ului va avea loc în ianuarie 2021